Marcel Ciolacu o MITRALIAZĂ pe Clotilde Armand: „Noaptea, Sectorul 1 e patria șobolanilor”

Publicat: 20 mart. 2023, 09:48 Autor: Camelia Arhiva
Marcel Ciolacu o MITRALIAZĂ pe Clotilde Armand: „Noaptea, Sectorul 1 e patria șobolanilor”

Marcel Ciolacu declară că a acceptat provocarea edilului Clotilde Armand și a efectuat o plimbare prin Sectorul 1 din București. Renumit până de curând drept oaza de verdeață a Capitalei, azi este doar un spațiu plin de gunoaie și în care dezastrul administrativ se vede la fiecare colț de stradă.

La această concluzie a ajuns liderul PSD după ce s-a plimbat prin „1”, „odată cel mai frumos sector al Bucureștiului”.

Ciolacu: „«Sectorul Verde», plin de mult praf, bănci și coșuri de gunoi rupte”

Într-o postare pe Facebook, Marcel Ciolacu arată starea deplorabilă în care se prezintă „Sectorul Verde”, cum se numea, nu cu mult timp în urmă, Sectorul 1 al Capitalei.

8 pubele pline ochi, tronând nederanjate în soare, în mijlocul zilei și-n mijlocul străzii, chiar lângă #SalaPalatului, mi-au amintit că doamna Clotilde Armand m-a provocat la o plimbare prin București.

De ce nu? – mi-am zis. Trebuie să fie multe de văzut în #Sectorul1, odată cel mai frumos sector al Bucureștiului.

Am ales totuși să mă plimb ziua, noaptea Sectorul 1 e patria șobolanilor. N-am ales traseul propus de doamna Armand, știind că toți cei care au urmat-o regretă acum enorm încrederea acordată doamnei.

Am pornit așadar în plimbare într-o tăcere asurzitoare – niciun zgomot de șantier, nicio schelă pe vreun bloc nereabilitat termic sau la o școală sau grădiniță, la oricare dintre investițiile cele promise în urmă cu doi ani. Nimic din cele cu care vă lăudați pe Facebook, nu există în realitate, doamnă Armand!

Cu toate acestea, de unde atâtea deșeuri din construcții pe #DrumulStegarului, doamnă? Știu, veți spune că am ales o zona de periferie, plină de tone de gunoi, doar ca să vă ponegresc. E drept, Drumul Stegarului e departe, dar pe unde altundeva să ne plimbam dacă Promenada VERDE, promisă în campanie, e doar o vorbă goală și restul gunoi? ☹

Să ne plimbăm pe străzi, prin cartiere, doamnă Armand? E la fel! Sacii de gunoi stau de zile întregi pe #StradaPajurei 7A, pe #Nadeș e mai rău decât pe Stegarului. În capăt, pe #StradaMânăstireaDealul, gunoi. După colt, pe #BucureștiiNoi 202, iar gunoi. În față la SNSPA, pe #Bld.Expozitiei 30, alți saci de gunoi. Practic, oriunde ai merge, ceea ce odată se numea Sectorul Verde este acum plin de mult praf, bănci și coșuri de gunoi rupte sau lipsă și, peste toate, multă, foarte multă mizerie. Un Sector al gunoaielor! ☹☹

Las mai jos fotografiile făcute în plimbare. Nu pentru dumneavoastră, cei care locuiți în Sectorul 1 și care vă izbiți zi de zi de munții de gunoaie. Ci pentru doamna Armand care, neobișnuită să meargă pe stradă, poate va vedea strada aici, pe Facebook”, a scris Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

În încheiere, liderul PSD îi transmite primarului Clotilde Armand: „Nu vă mulțumesc pentru invitație, doamnă Armand! Deși incompatibilă cu funcția publică pe care o dețineți, plimbarea făcută mi-a arătat un lucru clar: că sunteți perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul și cu risipa. Probabil îi urâți extrem de mult pe locuitorii acestui Sector încât să-i pedepsiți atât de rău!”, a scris Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

Publicat: 20 mart. 2023, 09:48 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×